Ce pacat!

Incepusem de dimineata sa scriu frumusel,frumusel despre week-end-ul ce tocmai ne-a parasit,cu amanunte de la terasa,botez,magazin,cam astea fiind coordonatele celor trei zile dar din fericire n-am mai apucat sa postez ,ca altfel va intoxicam cu 2 mostre de inteligenta de-ale mele pe ziua de azi.
Intre timp am reusit sa ma enervez.Nu stiu cum reusesc de fiecare data sa le mai acord vre-un pic de incredere unor oameni care mi-au dovedit in nenumarate randuri ca nu e cazul sa faca asa ceva.De unde atatea frustrari adunate intr-un singur om care mi-a dovedit de atatea ori ca scoala nu te face mai bun,mai sensibil,mai dragutz cu oamenii ci din contra daca ai tu niste probleme ale tale mai vechi,te face un mare mitocan pt ca vezi Doamne tu ti-ai tocit coatele pe bancile facultatii si nimeni nu mai e ca tine.
Nu poti sa ai pretentia sa fi prietenul cuiva doar atunci cand vrei sa-l futi ca pe urma sa te transformi intr-un mare smecher care fuge ca dracul de tamaie de orice fel de relationare cu persoana respectiva careia ii explicai mai deunazi cum ii oferi tu umarul tau sa planga de cate ori va fi nevoie.
Daca nu poti sa te folosesti de coloana ta vertebrala sa stai cat mai vertical posibil atunci meriti pe deplin calificativul de rama,pentru ca la nivelul ala e si caracterul tau-undeva jos,jos tarandu-se pe pamant si chiar pe sub ,de multe ori.
Diana-mi spune de catva timp ceva ce m-a facut sa reflectez si anume ca atunci cand se intampla ceva ce te indispunesa te gandesti ce anume a generat asta.In situatia de fata am ajuns la concluzia ca am gresit eu si nu doar o singura data ci in repetate randuri.Parti din sufletul,timpul,viata ta e bine sa le dai unor oameni care la randul lor te fac o piesa din puzzle-ul colorat care este viata lor si care atunci cand au spus ca esti prietenul lor chiar asta au gandit.
In rest nimic,doar o usoara tristete pentru ca n-am putut sa-i pastrez in viata mea pe toti pe care la un momentdat i-am considerat prieteni si mai ales un mare dor de bunicul meu,pe care l-am abandonat de multe ori in favoarea unora care peste timp mi-au demonstrat ce slabe erau lanturile prieteniei ce ne uneau pe atunci.
Ma plec in fata celor care tin cu adevarat la mine,cu bune,cu rele,si care au inteles ca dincolo de ceea ce poate parea o carapace este tot aceeasi fetita nebuna de 3-4 ani pe care bunicul ei o admonesta asa"Mai Monica nu poti si tu sa stai o clipa cuminte?"