luni, 22 februarie 2010
Nu eu,Toparceanu!
"Dupa- atata frig si ceata,Iar s-arata soarele,De-acum nu ne mai ingheata,Nasul si picioarele."
marți, 16 februarie 2010
Jos palaria!
Statornicia nu e punctul forte al vietii mele,asta e clar.Ma gandeam cat m-am rugat de Diana sa ma ajute sa-mi fac blogul asta,cat mi l-am dorit si cum la-m lasat in parasire de vreo luna.Nu-i nimic,lasa ca sunt bine sanatoasa si pot sa scriu acum.
Sa vedem ce s-a mai intamplat de la ultima postare.Pai fusei cu tata la Atena,la "rudili" noastre,ne distraram binisor dar eu plecasem cu o mare tuse romaneasca,zdravana pe care am amplificat-o in alergarile mele prin orasul meu de suflet,pe o vreme nu tocmai prietenoasa,pana am transformat-o intr-o frumoasa pneumonie,certificata in momentul intoarcerii in Romania.
Au urmat 3 zile de stat in casa,in care mai aveam putin si ma suiam pe pereti,antibiotice,bomboane de supt(bomboaneeeeeeeeeeeee),mult ceai ,multi prieteni buni care mi-au fost parca mai dragi decat de obicei cd i-am vz preocupati de ce mi se intampla,cativa care nu au parut prea interesati de asta,decat asa cu gura,matusi-mea care m-a sunat in fiecare zi de 2 ori sa vd ce fac,dupa ce o capiasem cu tusea vreo 2 nopt si ma asteptase la metrou cand ma intorceam din escapadele mele prin oras,ca sa nu stau in frig si ploaie.
A trecut si asta,am invins-o pe nebuna asta de pneumonie,am avut crize de nervi de la vremea asta deprimanta,m-am jucat cu un barbat jocul"ia parfumul,da-mi parfumul"(am adaugat si niste antianxiolitice,ca sa fie mai palpitant),am avut multa treaba la cabinete(l-am umflat pe Eugen) si am fost la teatru.Am lasat special la sfarsit asta,pentru ca a fost o surpriza placuta,intr-o zi de duminica deprimanta,cand nu mai asteptam nimic interesant.Am plecat de acasa gandindu-ma asa:"Ce poate sa-mi ofere mie un spectacol cu 2 actori,oricat de buni ar fi ei,si care mai tine si trei ore si jumatate?"Am ramas surprinsa cata bucurie si emotie mi-a adus acest spectacol,m-am surprins vreo 2-3 zile dupa gandindu-ma la replici din el dar mai presus de toate mi-am dat seama ca varsta nu este de multe ori decat un numar.Imi doresc sa am la varsta de 81 de ani aceeasi vitalitate si aceesi putere de a da ceva bun celor din jurul meu pe care o are d-na Olga Tudorache.Nu o vazusem niciodata jucand si marturisesc ca a fost prima data in viata mea cand mi-as fi dorit sa fiu actor(e bine si "doctora"dar cateodata ma plictisesc de postura asta) si prima data cand mi-au dat lacrimile la sfarsitul unui spectacol de teatru(bine, cand te duci la comedii in general nu prea ai motive de plans).
Deci cam asta a fost ce am facut de la ultima postare,urmeaza sa scriu din nou cand o sa mai beau niste Pepsi,pentru ca acum aveam multa energie din aceasta cauza si m-am hotarat s-o folosesc in mod corespunzator.
Sa vedem ce s-a mai intamplat de la ultima postare.Pai fusei cu tata la Atena,la "rudili" noastre,ne distraram binisor dar eu plecasem cu o mare tuse romaneasca,zdravana pe care am amplificat-o in alergarile mele prin orasul meu de suflet,pe o vreme nu tocmai prietenoasa,pana am transformat-o intr-o frumoasa pneumonie,certificata in momentul intoarcerii in Romania.
Au urmat 3 zile de stat in casa,in care mai aveam putin si ma suiam pe pereti,antibiotice,bomboane de supt(bomboaneeeeeeeeeeeee),mult ceai ,multi prieteni buni care mi-au fost parca mai dragi decat de obicei cd i-am vz preocupati de ce mi se intampla,cativa care nu au parut prea interesati de asta,decat asa cu gura,matusi-mea care m-a sunat in fiecare zi de 2 ori sa vd ce fac,dupa ce o capiasem cu tusea vreo 2 nopt si ma asteptase la metrou cand ma intorceam din escapadele mele prin oras,ca sa nu stau in frig si ploaie.
A trecut si asta,am invins-o pe nebuna asta de pneumonie,am avut crize de nervi de la vremea asta deprimanta,m-am jucat cu un barbat jocul"ia parfumul,da-mi parfumul"(am adaugat si niste antianxiolitice,ca sa fie mai palpitant),am avut multa treaba la cabinete(l-am umflat pe Eugen) si am fost la teatru.Am lasat special la sfarsit asta,pentru ca a fost o surpriza placuta,intr-o zi de duminica deprimanta,cand nu mai asteptam nimic interesant.Am plecat de acasa gandindu-ma asa:"Ce poate sa-mi ofere mie un spectacol cu 2 actori,oricat de buni ar fi ei,si care mai tine si trei ore si jumatate?"Am ramas surprinsa cata bucurie si emotie mi-a adus acest spectacol,m-am surprins vreo 2-3 zile dupa gandindu-ma la replici din el dar mai presus de toate mi-am dat seama ca varsta nu este de multe ori decat un numar.Imi doresc sa am la varsta de 81 de ani aceeasi vitalitate si aceesi putere de a da ceva bun celor din jurul meu pe care o are d-na Olga Tudorache.Nu o vazusem niciodata jucand si marturisesc ca a fost prima data in viata mea cand mi-as fi dorit sa fiu actor(e bine si "doctora"dar cateodata ma plictisesc de postura asta) si prima data cand mi-au dat lacrimile la sfarsitul unui spectacol de teatru(bine, cand te duci la comedii in general nu prea ai motive de plans).
Deci cam asta a fost ce am facut de la ultima postare,urmeaza sa scriu din nou cand o sa mai beau niste Pepsi,pentru ca acum aveam multa energie din aceasta cauza si m-am hotarat s-o folosesc in mod corespunzator.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
